Banner
Banner
Banner
Ce s-a întâmplat noaptea? PDF Imprimare Email
Scris de Scrisori Pierdute   
Luni, 03 Martie 2008 14:30
Mi-a fost enorm de greu să-mi deschid ochii. Lumina puternică mi-a provocat durere, peste deja cumplita durere de cap. Imaginea se clarifica încet. Am zărit tavanul alb. Mi-am întors capul, lent, printr-un efort considerabil. Perete alb. Spital! Dintr-o dată mi-am amintit de beţia mea cumplită de aseară şi m-am speriat. Am suferit un accident, sunt în spital! Mi-am inspectat încet membrele, dar nu prezentau sensibilitate deosebită. Atunci ce s-a întâmplat?
 
M-am întors, căutând colegul de cameră, şi mi-am dat seama că "diagnosticul" era greşit. Stăteam pe un pat dublu, într-o cameră mică, dar aranjată. Cearşaful, lângă mine păstra urmele unei alte persoane. Hmmm. Am încercat să mă ridic din pat, şi atunci l-am zărit. Lângă piciorul patului. Un prezervativ "stricat". Căci - în epoca modernă - acest instrument e de unică folosinţă. Iar cel în cauză a fost folosit cu succes, fapt demonstrat de conţinutul său.
 
Dintr-o dată m-a amorţit spaima. Oare, am fost capabil în acea stare? M-am ridicat din pat, fără să mai ţin seama de durerea provocată, şi mi-am dirijat paşii nesiguri către dulapul din colţul camerei. Am deschis uşa cu mâna tremurând. Dă Doamne să nu găsesc chiloţi de bărbaţi!!! Chiloţeii dantelaţi ce am zărit prima dată, au fost cea mai fericită revelaţie din viaţa mea. Haine, lenjerie intimă - în exclusivitate feminine. Deci e fată. Însă inspecţia atentă a vestimentaţiei mi-a trezit o nouă bănuială. O fi cumva minoră? Putea fi... Dar unde e?
 
Am ieşit din cameră şi mi-am dat seama că sunt într-o garsonieră mică, dar îngrijită. Singur. Nici hamster, nici papagal - nici femeie. Cafea pe aragaz, două căni pe masă, una neatinsă. Scrumieră curată. Nici un bilet. Am încălzit cafeaua şi am fumat două ţigarete, încercând să fac o reconstituire. Fără rezultat. Într-o oarecare fază a beţiei de aseară se pare că m-a vizitat piticul verde şi mi-a tăiat filmul. Nu-mi amintesc cum am ajuns în acest loc şi în compania cui?
 
Am stat ceva, în aşteptarea partenerei care nu a apărut. Se pare că nu a coborât doar să cumpere ţigări ori pâine... După vreo jumătate de oră am părăsit locuinţa, trăgând uşa. După ce am identificat cu aproximitate zona, am oprit un taxi. Abia ajuns acasă mi-am dat seama că n-aş putea să mai găsesc nici măcar blocul în cauză... Câteva zile am evitat barul în care m-am spart în acea noapte, apoi am intrat cu oarecare emoţii. Dar nu s-a întâmplat nimic. Nimeni nu mi-a dat de înţeles că ştie ceva. Nici prietenii, nici acea necunoscută. Sigur nu i-am provocat o eclipsă... De atunci au trecut câteva luni. Iar acea noapte va rămâne cu siguranţă o enigmă.
 
 
Banner
Banner
Banner
Bancuri
Examen de fizică

Întrebare la un examen de fizică la Universitatea din Copenhaga:

Citește mai departe...
Banner
Banner
Banner
Banner
home search