Specificaţia postului "întreţinerea pereţilor frontali al clădirilor oraşului" apare pentru prima dată în arhiva primăriei pariziene încă din secolul XVII. Probabil acei angajaţi speciali şi-ar rupe diploma, văzând clădirile moderne tatuate din cap în coadă. Ai nimerit. E vorba de graffiti - această manifestare artistică a secolului XX.

Cine sunt artiştii? Care sunt motivaţiile lor pentru această activitate benevolă? Activitate care e cât se poate de riscantă (amenzile variază de la caz la caz în funcţie de legislaţiile ţării respective), necesită mult timp şi nu e deloc ieftină? Aceste întrebări le-au pus probabil funcţionarii responsabili pentru domeniul public. Mai interesant poate fi însă întrebarea: cum poţi scăpa de aceste decoruri necomandate?

În State graffiti-ul e ceva cât se poate de banal. Aproape nu există spaţiu urban fără aceste imagini mai mult sau mai puţin estetice, iar americanii trec pe lângă ele de parcă ar fi ceva absolut normal. A ajuns să fie parte a vieţii orăşenilor. Să nu te gândeşti doar la New York, Los Angeles sau Chicago! În Europa le găseşti mai mult în ţările occidentale, în primul rând în Olanda. Dar de cea mai mare răspândire se bucură probabil în Ungaria, unde a ajuns chiar şi în cele mai mici orăşele. În metroul din Budapesta nu prea mai vezi vagoane "nedecorate" (e drept, aceste vechituri "made in URSS" ar arăta groaznic în lipsa acestor intervenţii benevole)... Problema majoră o reprezintă sectoarele centrale ale Budapestei, adică zonele care fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO.

Mândria ungurilor e de înţeles. Cu atât mai mult îngrijorarea lor, căci acest statut îi obligă să întreţină exemplar aceste regiuni. Primăriile în cauză au încercat toate metodele posibile, chiar şi atragerea atenţiei, prin a oferi grafferilor suprafeţe pentru această activitate. În zonele amintite însă asemenea suprafeţe nu există practic, iar periferiile oraşului nu sunt suficient de atractive pentru artişti.
Dacă prevenirea pare să fie imposibilă, nu rămâne decât tratamentul ulterior. Această intervenţie însă e costisitoare şi poate periclita chiar şi clădirile afectate.

De ce? Vopseaua pulverizată foarte fin, penetrează cu o putere considerabilă suprafaţa peretelui, intrând în straturile inferioare ale suprafeţei poroase, îngreunând astfel înlăturarea sa. Pe deasupra vopselele sintetice speciale folosite de artişti sunt rezistente la diluanţii obişnuiţi. Suprafeţele metalice sau cele de granit şlefuit se curăţă relativ uşor. Însă materialele poroase ca marmura, piatra de var sau cărămizile ornamentale prezintă probleme serioase. În cazul acestora nu poate fi folosit nici un diluant clasic, deoarece acesta va impregna în adâncime suprafaţa, ajutând chiar penetrarea vopselei diluate. Mai nou, firmele serioase specializate în construcţii au în ofertă diluante speciale, proiectate tocmai pentru înlăturarea graffiti-urilor. (Bună afacere, dacă admitem că tot aceste firme au realizat majoritatea vopselelor folosite :-) Specificul acestor diluanţi e evaporarea foarte lentă, permiţînd înlăturarea vopselei diluate cu ajutorul unui jet de apă. În oraşele afectate au apărut relativ repede firme, care s-au adaptat la cererea pieţei, specializându-se pe înlăturarea desenelor deranjante. O soluţie mai nou oferită de aceste societăţi, încearcă din nou căutarea soluţiilor pentru prevenire. Ideea care stă la baza metodei e prepararea pereţilor în atenţia grafferilor, folosind un strat subţire de lac special. Acest lac formează un film subţire pe suprafaţa protejată, şi are o caracteristică importantă: vopselele nu aderă pe suprafaţa tratată. Acesta, până când producătorii (acelaşi, ca în cazul vopselelor şi diluanţilor) nu vor introduce pe piaţă o nouă generaţie de vopsele...

Pe la noi? A apărut cu o întârziere serioasă, evident, doar după '89. O răspândire mai serioasă a cunoscut însă doar în ultimii ani. Sosind din vest, am putut admira primele creaţii în apropierea graniţei, la Arad. De aici însă a luat acceleratul spre Bucureşti. Situaţia capitalei diferă faţă de cea a confraţilor occidentali. Pornind din Piaţa Romana spre Universitate, vei vedea în stânga şi-n dreapta doar blocuri... cu o biserică intercalată.

"De la stencil graffiti la icoane ale hip-hop-ului şi de la tagging la crucile neurotice ale unui artist necunoscut, zidurile au început să spună ceva şi să dea Bucureştiului un aer de oraş cosmopolit. Şi într-un oraş care nu oferă multe din punct de vedere vizual – posterele de publicitate nu vorbesc decât de puterea financiară a companiilor multinaţionale (a se citi: puterea de a corupe consilierii primăriei pentru a obţine spaţii ilegale sau cu chirie mică) sau de lipsa de creativitate a agenţiilor de publicitate – acest aer poate fi mai mult decât binevenit." - scrie Vlad Nanca într-un articol interesant publicat pe paginile revistei IDEA.

Raluca Ion îşi exprimă părerea opusă în Cotidianul. Fără să subscriem la tonul articolului Graffiti după codul vandalilor, Te sfătuim să-l citeşti, dacă te interesează metoda grafferilor de a realiza operele în incinta metroului Bucureşti. Iar dacă vrei să vezi cu ochii, cum se întâmplă, click AICI! Ce ar mai fi de văzut? O colecţie virtuală de graffiti românesc, organizat pe criteriu geografic. De citit? Ar fi Forumul grafferilor români, deocamdată însă nu prea pare să fie activ.

---

---