Banner
Istoria Jocurilor Olimpice - Boicoturi şi alte forme de protest
Scris de [inFOamea]   
Duminică, 20 Aprilie 2008 13:00
Jocurile Olimpice de vară de la Beijing constituie evenimentul sportiv major al anului. Nu e de mirare că acesta poate deveni ţinta unor manevre politice şi diplomatice. Mai multe ţări au luat în calcul o eventuală boicotare, ca formă de protest împotriva politicii chineze. Boicotul Jocurilor Olimpice nu este o noutate absolută. Iubitorii sporturilor îşi amintesc de Moscova, Los Angeles. Însă totul a început mai devreme. "Responsabil" pentru toate, poate fi considerat căpitanul irlandez Charles Cunningham Boycott...

Originea boicotului: Charles Cunningham Boycott
Boicotul. Cuvântul s-a născut în Irlanda, în urma crizei economice (1845-1849), şi se leagă de numele căpitanului Charles Cunningham Boycott. Căpitanul Boycott era administrator al moşiilor lordului Earne din comitatul Mayo. Era coşmarul arendaşilor irlandezi, cărora li s-au impus taxe insuportabile.

Charles Stewart Parnell lupta pentru o reformă agrarăOpoziţia irlandeză, în frunte cu noul lider, Charles Stewart Parnell, lupta pentru o reformă agrară, urmărind înbunătăţirea situaţiei arendaşilor prin Programul "3F": Free Sale - Fixity of Tenure - Faire Rent. Mişcarea opoziţiei s-a transformat în "Lupta pământului" (Land War), declanşată cu celebra cuvântare a lui Parnell, la data de 18 septembrie 1980. "Să nu atacăm executorii (care goneau familiile incapabile să plătească taxele - n.r.)! Există metode mult mai umane, mai creştine! Dacă cineva ocupă ferma unor arendaşi alungaţi, trebuie să-l evităm. Să-l ocolim pe stradă, să-l ignorăm în prăvălie, chiar şi în biserică! Întorcându-i spatele vom arăta dispreţul faţă de persoana lui şi fapta comisă de el."

În ziua următoare căpitanul Boycott, care nu avea cunoştinţă de acea şedinţă, a gonit mai mulţi arendaşi din sat. Femeile însă s-au revoltat. S-au organizat şi au alungat servitorii de pe moşia Boycott. Familia Boycott - rămas fără personal - nu a fost servit nici în magazinul satului. A fost practic boicotată, dacă aplicăm terminologia inexistentă atunci. E drept, expresia a apărut în curând. Recolta moşiei Boycott a fost culeasă de soldaţii armatei britanice, în urma intervenţiei guvernului (care vedea în acest incident premizele unei lupte naţionale de eliberare.) Vestea scandalului - urmărit de aproape de reprezentanţii organelor de presă - a traversat în scurt timp oceanul, ziarul american Inter Ocean publicând în data de 12 octombrie un reportaj despre incidentul Boycott. Autorul James Redpath a folosit în acest articol pentru prima dată expresia "boicot". Personajele principale ale acestor evenimente au intrat în istorie, în moduri diferite. Stewart Parnell a devenit erou naţional, portretul său apărând în semn de omagiu pe bancnota de 100 de lire. Charles Cunningham Boycott a contribuit la istoria universală a culturii printr-o expresie cu conţinut negativ: boicotul.

Proteste la Jocurile Olimpice

Primul boicot împotriva unei ediţii a Jocurilor Olimpice s-a consemnat în 1936. Nu era însă primul conflict în istoria Olimpiadelor. Jocurile Olimpice moderne au avut parte de mai multe proteste - politice ori sportive.

• 1912, Stockholm. Sportivii maghiari şi cehi au refuzat să participe sub steagul Monarhiei. Până la urmă ungurii au reuşit participarea cu propria delegaţie, cehii însă au fost nevoiţi să participe sub denumirea "Österike-Tschecher". Un conflict similar a avut loc între Rusia şi Finlanda (ocupată). "Geografia sportului diferă mult faţă de geografia politică", a concluzionat Baronul de Coubertin.

• 1920, Anvers. Ţările învinse în Primul Război Mondial nu au primit invitaţie. Pe lângă Germania, Austia, Ungaria, Turcia şi Bulgaria, a fost ignorată Uniunea Sovietică - noul imperiu, viitoarea mare putere sportivă.

• 1924, Paris. Germania nu a primit invitaţie nici la această ediţie din parte organizatorilor, care nu puteau garanta siguranţa sportivilor nemţi.

• 1928, Amsterdam. În 1928, atletele britanice au refuzat să participe la Jocurile Olimpice din Amsterdam, deoarece din cele zece competiţii atletice pentru femei, anunţate iniţial, n-au fost organizate în final decât cinci.

• 1936, Garmisch-Partenkirchen (ediţia de iarnă). Schiorii elveţieni şi austrieci au refuzat să participe, deoarece monitorii de schi fuseseră cotaţi drept schiori profesionişti, interzicându-li se astfel dreptul de a participa la competiţie.

• 1936, Berlin. În anul 1932 a vaut loc o manifestaţie nazistă, cerând excluderea jucătorilor de culoare. SUA, Canada, Franţa şi Marea Britanie au renunţat în ultimul moment la boicotarea Jocurilor, menite să demonstreze lumii potenţialul Germaniei. Tot la această ediţie, Führer-ul a refuzat să dea mâna cu sportivul Jesse Owens - eroul ediţiei-, datorită doctrinei rasiale. În afară de culoarea pielii, Owens a mai avut o vină: s-a împrietenit cu concurentul german Luz Long.

• 1948, Londra. Considerate răspunzătoare pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial, Germaniei şi Japoniei li s-a refuzat participarea. În cuvântarea sa, rostită la ceremonia de deschidere, filosoful britanic Gilbert Murray a atacat această decizie, arătând că "în antichitate pe timpul Jocurilor nu exista război sau duşmănie, sportivii spartani putând deveni campioni..." Din tabăra opusă a lipsit URSS, considerând că este o competiţie "burgheză".

• 1952, Helsinki. Partidul Comunist Chinez a cîştigat în 1949 războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză care contesta legitimitatea conducerii comuniste a Chinei. Din cauza acestui conflict Taiwan nu putea participa la Jocurile Olimpice.

• 1956, Melbourne. CIO a discutat despre reprogramarea JO, din cauza unor evenimente politice critice, ca revoluţia din Ungaria, ori criza Suezului (războiul din Sinai). Propunerea nu a fost votată, însă mai multe ţări au boicotat această ediţie. Trei ţări europene au ales această formă de protest împotriva URSS, care a înăbuşit revoluţia din Ungaria. Trei ţări total diferite: Olanda liberală, Spania francoistă şi Elveţia neutră. Egiptul, Irakul, Cambogea şi Libanul au lipsit din cauza crizei Suezului.

Tommie Smith şi John Carlos, aplecând capul în numele organizaţiei • 1968, Mexic. Ţara gazdă a avut parte de evenimente similare celor din Tibet. Studenţi mexicani - profitând de atenţia lumii - au formulat revendicări politice şi economice, spunând că "avem nevoie de revoluţie, nu Jocuri Olimpice!" Răspunsul puterii a fost brutal: poliţia a tras în manifestanţi, cu 10 zile înaintea deschiderii oficiale a JO. Guvernul mexican a recunoscut 4 victime, martorii oculari însă vorbesc de 2-300. Faţă de acest eveniment nu s-a formulat niciun protest politic! Doi sportivi americani de culoare au fost însă expulzaţi din Mexic. Tommie Smith (câştigătorul probei atletice de 200 m) şi John Carlos (medaliat cu bronz) au realizat un gest provocator - în opinia organizatorilor -, aplecând capul în timpul ceremoniei de premiere, în numele organizaţiei "Black Power". (Pentru un mesaj politic similar, sârbul Milorad Cavici a fost penalizat anul acesta de Liga Europene de Nataţie.)

• 1972, München. 27 de ţări africane au anunţat boicot, din cauza participării Rhodesiei (ţară care avea legături de prietenie cu Africa de Sud - boicotat pentru politica sa de apartheid). Până la urmă Rhodesia nu a fost acceptat la această ediţie. Alte două ţări s-au retras de la JO în urma actului terorist împotriva sportivilor israelieni. Israel a dorit să protejeze sportivii săi, iar Egiptului ia fost teamă de o eventuală răzbunare.

• 1976, Montreal. China şi Taiwan nu au fost acceptate din cauza divergenţelor politice dintre cele două ţări. Din cauza participării Noii Zelande (care a spart boicotul sportiv împotriva Africii de Sud), 28 de ţări africane prezente la Montreal au părăsit competiţie.

• 1980, Moscova. SUA, RFG şi alte 63 de ţări occidentale au boicotat ediţia în semn de protest faţă de invazia Afganistanului. Între boicotişti se regăsea şi Albania, acesta însă avea probleme cu interpretarea sovietică a comunismului. Existau însă şi spărgători de boicot, în frunte cu Marea Britanie: Andora, Australia, Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Puerto Rico, Spania, Elveţia, Noua Zelandă, San Marino.

• 1984, Los Angeles. Ca răspuns la ultimul boicot, a sosit unul de "opoziţie", din partea lagărului comunist. Singura ţară membră a blocului comunist, care a participat totuşi la această ediţie, a fost tocmai România, care a ocupat în final locul 2 în clasamentul pe naţiuni, cucerind în total 53 de medalii (20 aur, 16 argint, 17 bronz).

• 1988, Seul. Coreea de Nord dorea să fie co-organizator al acestei ediţii. Propunera a fost în principiu acceptată de Coreea de Sud, însă cele două ţări nu au reuşit să stabilească detaliile. În semn de protest, Coreea de Nord a anunţat boicot, la care s-a alăturat Cuba, Nicaragua şi Etiopia.

Din 1988 încoace Olimpiadele au fost cruţate de boicoturi, doar guvernul iranian a găsit de fiecare dată pretext pentru a refuza invitaţia. Motivul dispariţiei boicoturilor poate fi căutat în încheierea războiului rece, dar motivul adevărat constă probabil în ineficienţa protestelor anterioare. Liderii politici trebuiau să observe că generalii nu s-au emoţionat din cauza boicoturilor. Niciun boicot nu a reuşit să contribuie la transformarea realităţilor politice. În urma lo, doar spiritul olimpic a avut de suferit.



Dacă te interesează Istoria Jocurilor Olimpice, vizitează subpagina

 

 

Footer

Copyright © 2017 infoamea.ro. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.